Mândru de tricolor

(24.04.2024)

Sunt mândru de al meu plai,
De cel mai dulce-n lume grai,
Tot pe aici, mă poartă dorul,
Unde flutură-n vânt tricolorul.

Albastrul cerului senin,
Nimic mai sobru și divin,
E despre liniștea din zare,
Un viitor în pace între popoare.

Galbenul e rupt din soare,
Și din a grânelor ogoare,
E despre pâinea de pe masă,
Ce aburește-n fiecare casă.

Roșul este focul care,
Arde-n inimi protectoare.
E despre sângele străbun vărsat,
Prin care țara ne-au apărat.

Acesta-i tricolorul meu,
Sub care vom trăi mereu,
Și-l vom purta cu drag în lume,
Cum prin botez, purtăm un nume.

(Hâncu)

Un gen de temă pentru acasă, cum la 27 aprilie sărbătorim ziua drapelului.