Țara minunilor

(05.04.2021)

Trăim în țara minunilor parcă,
Multe și mărunte a vă spune am,
Guvernele sunt demise, pleacă,
Cam la fiecare jumatete de an.
Avem președinte, și încă doi pretinși,
Unul în Transnistria nerecunoscut,
Altul fost, dar a mai fi închipuinduși,
Și-un bașcan pe undeva la sud.
Iar partide multe, unde te mai miri,
Cu programe vaste, practic efemere,
Perindă-n van inimă, soare, stejar, stea, trandafiri,
Membri transfugi dornici doar de putere.
Unii susțin tare, că vor anticipate,
Atunci când procesul se face a fi pornit,
Se răzgândesc din mers, dau în spate,
Păpușarii trag de ațe, joc oprit.
Mass-media deși pretinde a fi neafiliată,
Creează mult dezgust informațional,
Iar știrile luate toate laolaltă,
Te pot ușor afecta emoțional.
Și scheme în sisteme atrofiate,
Corupția în floare sau avânt,
Și parcă se dau lupte încrâncenate,
Dar cum s-ar lupta cu morile de vânt.
Asta-i țara mea, minune rară,
Iar cei care-n funcții de decizii sînt,
Mi-ași dori ca urgent să coboare,
Din nori, cu picioarele pe pământ.

(Hâncu)

Despre amabilitate

Credeam că în sfera privată de la noi este loc pentru mai multă amabilitate, dar se pare că am greșit. Sun cu întârziere, dar la prima oră a dimineții, la recepția unei clinici private, pentru un control repetat cu copilul și după ce mi se spune că nu mai este loc astăzi pentru programare, din partea cealaltă se aruncă receptorul. Eram gata cu întrebările de rigoare următoare, să vad dacă ași putea fi primită poate într-o altă zi, să precizez ora, dar nu am reușit nici să inspir pentru a continua discuția, căci interlocuitorul a fost mai rapid decât gândul meu în a arunca receptorul și ca să mă pomenesc ascultând sunetul unui apel întrerupt. Unde să mai vorbești despre formule de încheiere a unei discuții telefonice sau de urări pentru o zi bună în continuare.

Așa și trăim!

Închei cu câteva citate celebre la acest capitol:

”Cuvintele frumoase costă puțin. Și totuși, cât de multe obțin.” (de Blaise Pascal).

”Fiți amabili ori de câte ori este posibil. Întodeauna este posibil” (de Dalai Lama)

Un gând care chiar ași zice că este motto-ul zilei ”Amabilitatea adevărată trebuie să fie, în primul rând, o chestiune de caracter și apoi una de educație” (de Tudor Musatescu)

Despre bunăvoință

Bucuria este mare atunci când vezi sau întâlnești oameni care se evidențiază din restul mulțimii, prin bunătatea lor sufletească și strălucirea bunăvoinței de care dau dovadă necondiționat. Sunt acei oameni care radiază mereu și se fac a fi văzuți diferit decât restul în oricare împrejurări. Oameni care pot schimba situații facăndu-le mai bune, mai frumoase și mai pline de culoare ori lumină după caz. Au un comportament atât de pozitiv și sunt atât de deschiși încât ai spune că nu cunosc ce este tristețe, dezamăgire sau egoism. Multe poți învăța de la astfel personaje și te simți bine mereu în anturajul lor, de parcă ai fi după un puternic zid, ce nu poate fi străbătut.

Ei sunt oamenii care știu să dăruiască necondiționat din strălucirea și lumina lor lăuntrică care pare inepuizabilă, știu să găsească soluții la problemele altora și să le sară în ajutor ori de câte ori este necesar. Cred că aceasta este normalitatea unui comportament uman, dar cum astfel de oameni întâlnești mai rar îți pare ceva ieșit din comun, excepții pe care te bucuri mult să le întâlnești și despre care chiar poți să vorbești cu entuziasm și deosebită plăcere.

Este plăcut să vad un atare comportament la distanță, nu este neaparat ca gestul să fie în raport cu mine, pentru a mă bucura de el. Mă bucură să văd astfel de oameni care pot dărui strălucire necondiționat celor din jur și fără să aștepte a fi remunerați sau răsplătiți pentru fapta lor. Indiferent de statut social, rol familial, probleme cotidiene, trebuie să ne învățăm cu toții zilnic să dăruim ceea ce este mai bun în noi omenirii, astfel am ajunge să trăim într-o normalitate armonioasă care la moment este văzută de mulți drept o utopie.

Ea

08.03.2021

Ea, nimic mai mult decât pronume,
Dar este acea cu cel mai drag nume,
Și multe poate să le facă,
Chiar lumea întreagă să întoarcă.

Deși e firavă, blândă ca floarea,
Poate fi furtună gravă, precum marea,
Ea este soarele mult așteptat al dimineții,
De fapt ea este întreaga esență a vieții.

Ea e mama, ea e fica, chiar bunica poate fi,
Sau soția fără nume, care știe a dărui,
Zâmbet, bunătate, suflu, strălucire,
Și necondiționat a sa sinceră iubire!

Ea te-nalță sus de tot, până la soare,
Și te-ncrede în a ta prețioasă valoare,
Dar indiferent cum bate al vieții vânt,
Tot ea te menține cu picioarele pe pământ.

Multe poate a le face, ori de trebuie desface,
Ea este acea care știe să aducă mereu pace.
De la ordinea prin casă pe bune,
Ea pe toate le aranjează, dântu-le sens în lume.

Zică toți ce-o vrea să spună despre ea,
Ea, oricum pe toate le va înfrunta,
Poate schimba și cea mai sigură părere,
Ea, femeia, este enigmă, voință și putere!

(Hâncu)